Category Archives: Proiecte

Hai la Teatru!

Vineri, 01.03.2019, a avut loc a V-a ediție a proiectului educațional ”Hai la Teatru!” Elevii claselor a V-a A, a VII -a B, a VIII-a B, a IX-a C și a X-a A alături de profesorii Lorena Timofte, Manuela Trofin, Raluca Stafie, și bineînțeles, de coordonatorul proiectului, prof. Daniela Cristea, au urmărit piesa de teatru O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași. Cei peste 100 de elevi participanți s-au bucurat de prestația unei trupe profesioniste într-o locație care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Felicităm coordonatorii și profesorii implicați într-un proiect-tradiție al liceului nostru.

Le français avec goût

Mini projet- Le français avec goût
Obiectivul activitatii: utilizarea articolului partitiv si exprimarea cantitatii in situatii reale de comunicare
Colectivul clasei a XI a D, al Liceului “Vasile Conta”, Targu-Neamt a realizat in perioada 05-12 februarie a.c. in cadrul cursului de limba franceza, coordonat de prof. Luca Roxana o serie de activitati instructiv-educative reunite sub titlul de “Le français avec goût”. Impartiti in echipe, elevii au realizat gustari delicioase inedite venite direct din realitatea bucatariei traditionale franceze dupa cum urmeaza: Crêpes bretonnes, Gratin dauphinois, Crème brûlée, Tarte aux pommes, Quiche lorraine si Tarte flan. Dupa alegerea retetei, elevii si-au impartit sarcinile in cadrul echipei, astfel incat a urmat o perioada de documentare, de pregatire efectiva a delicateselor si prezentarea ppt a acestora in fata colectivului clasei in vederea evaluarii. Fiecare activitate a fost finalizata cu fixarea vocabularului tematic si degustarea preparatelor.
Scopul activitatii a fost acela de a arata partea pragmatica a notiunilor de gramatica si vocabular ale limbii franceze intr-un mod agreabil si interactiv.
Pentru ca aici facem in mod placut ceea ce CONTeAza!

Agenția Națională Antidrog

Miercuri, 30.01.2019, Agenția Națională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău în parteneriat cu Liceul ”Vasile Conta” a organizat În cadrul proiectului FRED goes Net activitatea de informare-educare-conștientizare privind pericolele la riscurile la care se expun elevii în cazul experimentării consumului de alcool, tutun și droguri; informarea cu privire la efectele consumului de substanțe psihoactive; prevenirea și diminuarea comportamentelor indezirabile în rândul adolescenților, precum și rolul Agenției Naționale Antidrog și al CPECA Bacău în prevenirea consumului de alcool, tutun și droguri, evaluarea consumatorilor și consilierea acestora și a aparținătorilor.
La acțiune au participat elevii claselor a VIII-a B, a IX-a B și a X-a B alături de diriginții lor.